Evenimentul academic „Opus Discipulorum” la Mănăstirea Lainici

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 15 Mai 2025

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a organizat, în perioada 12-13 mai, cea de-a 17-a ediție a Simpozionului Național Studențesc „Opus Discipulorum”. Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, evenimentul s-a desfășurat la Mănăstirea Lainici, județul Gorj, și a avut două secțiuni de lucru: „Mari duhovnici români ai secolului XX” și „Sinodul Ecumenic de la Niceea - 1.700 de ani”.

În deschiderea evenimentului, Părintele Mitropolit Irineu a rostit un cuvânt de învățătură, făcând o sinteză a importanței dogmatice a Sinodului I Ecumenic: „Simpozionul nostru studențesc are o tradiție considerabilă. Am socotit întotdeauna ca studenții, pe lângă cursurile pe care le urmează, examene și alte lucrări, să poată să își îmbogățească cunoștințele, în colaborare cu profesorii lor. Urmăm în aceste expuneri, în general, tematica Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul acesta dedicată Sfinților mărturisitori, şi, totodată, Jubileului de 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Bine­înțeles că aceste teme sunt foarte importante pentru noi, nu numai ca să ne reamintească de vremurile de altădată, când Sfinții Părinți au fost confruntați cu erezia ariană, ci și să ne arate cum am înțeles noi, Biserica, Sinodul acesta și hotărârile lui. Este foarte important ca astăzi să știm precis care a fost tema principală a acestui Sinod. De ce spunem acest lucru? Pentru că unii consideră acest Sinod triadologic, alții îl socotesc hristologic, alții consideră că ar fi fost filosofic. Sinodul I Ecumenic este în primul rând voința matură a Bisericii. Biserica, de îndată ce a fost atacată de otrava ariană, a și luat măsurile necesare. Au existat discuții trinitare și înainte de acest Sinod, însă cel mai mult această învățătură s-a trăit cu adevărat în Biserică și apoi s-a dezvoltat în cultul ei, ca expresie a dogmelor ei. Cei care au fost prezenți la acest Sinod au fost mărturisitori ai Bisericii. Ei purtau pe trupurile lor stigmatele muceniciei. Acești oameni duhovnicești au trăit duhovnicește, s-au consultat și s-au întreținut duhovnicește”. 

În continuare, părintele arhim. Ioachim Pîrvulescu, starețul Mănăstirii Lainici și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei, a vorbit audienței pe tema: „Mari duhovnici ai Mănăstirii Lainici în secolul XX”. De asemenea, în a­celași context oficial, pr. lect. univ. dr. Mihai Ciurea, prodecanul Fa­cul­tății de Teologie Ortodoxă din Craiova, alături de pr. lect. univ. dr. Ion Reșceanu și pr. lect. univ. dr. Ion Sorin Bora, au prezentat stu­denților noul volum „Opus Discipulorum”, cu studiile susținute la Simpozionul Național Studen­țesc de la Craiova - ediția a XVI-a.