Evidenţiere şi premiere la Catedrala istorică din Arad

Data: 24 Iunie 2026

În seara zilei de 23 iunie, după slujba Vecerniei săvârşită cu ocazia hramului Catedralei istorice din Arad, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a avut loc premierea preoților și coordonatorilor din parohiile Arhiepiscopiei Aradului, care au participat la Concursul național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat de Patriarhia Română, informează arhiepiscopiaaradului.ro. 

La acest moment festiv a avut loc şi premierea elevilor semi­na­riști, precum și a profesorilor coor­donatori, care au obținut rezultate foarte bune la etapele naționale ale Olimpiadei de Vechiul Testament, Noul Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, precum și rezultatul foarte bun de la etapa zonală a Olimpiadei Corale.

Seara a început cu săvârşirea Vecerniei cu Litie de un sobor format din 15 preoți. Apoi a urmat premierea. Părintele Tiberiu Arde­lean, consilier eparhial, a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfin­țitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, precum și cuvinte de mulțumire și felicitare pentru toate realizările frumoase ale participanților, dar și de încurajare spre o continuă participare la cât mai multe acti­vități în folosul copiilor și tinerilor.

Părintele Gabriel Streulea, inspector eparhial, a oferit diplome și cărți preoților și coordonatorilor prezenți din parohiile Julița, Arad-Micălaca Veche II, Groșeni, Mo­țiori, Prunișor, Pecica I, Firiteaz, Cărand, Arăneag, Bonțești și Căprioara. Părintele Tiberiu Ardelean a oferit diplome și cărți elevilor seminariști Ruben Tatt, pentru obținerea Mențiunii II la Olimpiada Națională de Vechiul Testament; Raisa Mila, pentru obținerea Premiului al III-lea la Olimpiada Națională de Noul Testament, și Marina Dragoș, pentru obținerea Mențiunii III la Olimpiada Națio­nală de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Au fost premiați, de asemenea, și profesorii coordonatori pr. Călin Teuca și pr. Dacian Nan, precum și profesorul Adrian Bugyi, pentru obținerea Premiului I la Olimpiada Zonală de Coruri, alături de Corul bărbătesc al Seminarului Teologic Ortodox Arad.

Momentul premierii s-a încheiat prin aducerea de mulțumiri și felicitări tuturor preoților, preoteselor, profesorilor și altor coordonatori, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, implicați și beneficiari ai evenimentelor și activităților realizate de Biserică.