Evocarea apărătorilor Ortodoxiei în Parohia Secusigiu

Un articol de: Pr. Bogdan-Ioan Tod - 22 Feb 2017

Preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 5 Vinga, coordonaţi de părintele Horea Ştefan, s-au întâlnit duminică, 19 februarie 2017, în Parohia Secusigiu, Protopopiatul Arad. În debutul întâlnirii, s-a săvârşit slujba Vecerniei, la care au participat, pe lângă preoţii din Cercul pastoral-misionar, părintele dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, și părintele Flavius Petcuț, protopopul Aradului. După slujirea Vecerniei, corul de copii al școlii gimnaziale din localitate, condus de doamna învățătoare Lavinia Barbu, a prezentat un frumos buchet de cântări religioase. De asemenea, și corul bisericii din Secusigiu, condus de domnul profesor Mircea Buta, fiu al satului, a prezentat un program de câteva cântări bisericești.
În contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, a avut loc o video-proiecție având ca puncte de prezentare închisorile comuniste Jilava, Aiud, Gherla și Văcărești, precum și preoții mărturisitori care au pătimit în aceste închisori. După video-proiectarea prezentată de părintele coordonator Horia Ștefan, părintele Petrică Ungur de la Parohia Felnac a susținut referatul cu tema „Preoți mărturisitori în închisorile comuniste”, în cadrul căruia a evidențiat câteva personalități de preoți și ierarhi care au suferit în aceste închisori. După susținerea referatului, a luat cuvântul Doru Sinaci, directorul Centrului cultural județean Arad, care la rândul său a evidențiat personalități, preoți din județul Arad care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste, mărturisind credința în Hristos.

La final, părintele Iustin Popovici, delegat al Înaltprea­sfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a transmis binecuvântarea ierarhului, mulțu­mindu-i și felicitându-l pe părintele paroh pentru frumoasa inițiativă de a organiza un astfel de eveniment, care răspunde chemării Sfântului Sinod pentru anul acesta omagial, dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. La fel și părintele paroh a mulțumit tuturor celor din prezidiu, precum și celor care au luat parte la această frumoasă manifestare cultural-duhovnicească. Seara s-a încheiat cu o agapă organizată la Primăria din localitate.