Examen clerical de selecționare pentru Capitală și municipiul Ploiești
La Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti s-a desfăşurat în perioada 23-24 septembrie 2019, examenul de selecţionare pentru clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor, care întrunesc condițiile statutare și regulamentare pentru ocuparea unui post clerical vacant din București sau din Ploiești. Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Luni, 23 septembrie, a avut loc şi un examen de selecţionare pentru ocuparea posturilor de preot de caritate. La examenul de selecţionare pentru Capitală şi Ploieşti s-au prezentat 12 preoţi, iar la examenul de selecţionare pentru ocuparea posturilor de preot de caritate s-au prezentat 7 clerici. „Examenul de selecţionare pentru Capitală adună în fiecare toamnă câţiva candidaţi venind din parohiile rurale, pentru a sluji în Bucureşti, respectiv în oraşele mari ale Arhiepiscopiei Bucureştilor. Unii dintre preoţi au mai mulţi ani de activitate, alţii, cel puţin cinci. În general trebuie să dovedească prin fapte, prin lucrare misionară, că activitatea lor a fost una deosebită. Sunt foarte multe parohii în Bucureşti care au nevoie de slujitori, dar, pe lângă această cerinţă de astăzi a Bisericii, este nevoie şi de preoţi care ştiu să fie atenţi cu păstoriţii lor, care să aibă abordări diferite în situaţii diferite, adesea delicate şi dificile pentru Biserică. De aceea, cred că pe lângă vocaţia specială pe care un preot o are, trebuie să aibă şi foarte multă înţelepciune şi foarte multă dăruire (...). Pe lângă proba scrisă va fi şi una orală, iar pentru preoţii care s-au înscris la examenul de selecţionare pentru Capitală va fi şi o probă practică, respectiv o slujire a Sfintei Liturghii, ei fiind asistaţi de întreaga comisie a Arhiepiscopiei Bucureştilor”, a declarat, pentru TRINITAS TV, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. La examenul de selecţionare pentru Capitală şi municipiul Ploieşti se pot înscrie clericii din Arhiepiscopia Bucureştilor, care au cel puţin cinci ani de activitate, media de studii minim 8 şi cel puţin gradul II clerical.