Examen de admitere la Liceul Ortodox orădean
În perioada 23-24 mai, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au avut loc înscrierile pentru probele de aptitudini la filiera vocaţională, profilul teologic, specializarea Teologie Ortodoxă. Desfăşurarea efectivă a probelor, respectiv verificarea dicţiei, a aptitudinilor muzicale şi a cunoştinţelor religioase, s-au desfăşurat vineri, 27 mai, la sediul liceului, din strada Republicii, nr. 48, urmând ca rezultatele probelor de aptitudini să fie afişate azi, 30 mai. Pentru examenul din acest an s-au înscris un număr de 40 de elevi de clasa a VIII-a, provenind de la 28 de unităţi de învăţământ din judeţul Bihor. Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a luat fiinţă, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, la 1 septembrie 2007 şi are la ora actuală 720 de elevi, la toate ciclurile de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.