Examen de admitere la Şcoala Doctorală de Teologie din Craiova
În perioada 20-22 septembrie, Universitatea din Craiova organizează examenul de admitere pentru cursurile Şcolii Doctorale în Teologie. Pe data de 20 septembrie, candidaţii vor susţine examenul la limbile clasice, latină şi greacă, în cadrul căruia vor trebui să traducă şi să analizeze un text după o programă de lucru prestabilită. Vor urma evaluările la dogmatică şi proba de specialitate (21 şi 22 septembrie). Rezultatele vor fi afişate pe data de 26 septembrie, iar pe 1 octombrie, concurenţii declaraţi admişi vor putea depune cererea de înmatriculare la rectoratul Universităţii din Craiova. Pentru informaţii se poate accesa site-ul www.ucv.ro.
La concursul de admitere se pot înscrie, potrivit legii şi precizărilor Sfântului Sinod, absolvenţi ai învăţământului de lungă durată, licenţiaţi în Teologie Ortodoxă, cu diplomă de master sau cu studii aprofundate, având activitate ştiinţifică şi publicistică conform Hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane nr. 6342/1998, care "aprobă înscrierea la doctoratul în Teologie doar pentru cei care au studiat teologia la cursurile de zi sau fără frecvenţă, cu respectarea prevederilor legale". Şcoala Doctorală de Teologie din Craiova se află deja în cel de-al treilea an de funcţionare. Deocamdată are în componenţă doar două secţii: Teologie Dogmatică - coordonată de Înalt Preasfinţitul Părinte acad. prof. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, şi Istoria Bisericii Universale - coordonată de părintele prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu. (Diac. Ioniţă Apostolache)