Examen de atestare profesională la Timişoara
Vineri, 22 mai, elevii de la clasa de teologie a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara au susţinut examenul de atestare profesională. Examenul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, şi echivalează cu nivelul mediu de pregătire în teologie, respectiv în slujirea preoţească. Elevii înscrişi la acest examen au prezentat în faţa comisiei lucrările elaborate pe unul dintre domeniile teologice studiate în timpul celor patru ani de liceu, dogmatică, studiul Vechiului şi Noului Testament, dar au avut şi susţinerea unui examen oral la materiile practice: liturgică, omiletică-catehetică şi muzică bisericească. Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Din comisie au mai făcut parte pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, prof. Ionuţ Cristescu, directorul liceului, pr. prof. Dorinel Săvescu, pr. prof. Petru-Remus Suru şi prof. Nicolae- Florin Şincari. Atestatul teologic este un examen obligatoriu pentru elevii de la seminar, în vederea obţinerii diplomei de absolvire şi înscrierii la facultate. La final, toţi elevii care s-au prezentat la examenul de atestare a competenţelor profesionale teologice au fost declaraţi admişi. Clasele de teologie ale Liceului „Carmen Sylva“ din Timişoara sunt organizate sub formă de seminar teologic şi au fost înfiinţate în anul 1997. Ele oferă dublă specializare: atât pedagogică, cât şi teologică. Aici s-a construit o capelă pentru nevoile spirituale ale elevilor, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi a Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic. (Valentin Birău)