Examen de atestat la Seminarul „Episcop Ioan Popasu”
Elevii de clasa a XII-a ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au susținut marți, 15 mai, examenul pentru obținerea atestatului profesional în fața comisiei de examinare formată din profesorii școlii teologice, comisie ce a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În prima parte a examenului elevii seminariști au susținut lucrările teoretice, lucrări ce au fost alcătuite de ei sub coordonarea părinților profesori. Cunoștințele elevilor dobândite în cei 4 ani de studiu au fost examinate și printr-o probă orală la disciplinele Tipic, Liturgică, Muzică, Omiletică și Catehetică.
Părintele profesor Rusalin Isac, directorul Seminarului din Caransebeș, a explicat ce însemnătate are atestatul la o școală cu profil teologic: „Examenul de atestat teologic are un dublu rol, acela de a verifica cunoștințele obținute de elevi la discipline de specialitate, precum și de a certifica aptitudinile și competențele dobândite pe parcursul celor 4 ani de studiu”.
După reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Caransebeş, în anul 1865, primul episcop, Ioan Popasu, a reuşit încă din noiembrie acelaşi an să mute la Caransebeş secţia românească a institutului teologic din Vârşeţ, spre a activa aici. De atunci și până în zilele noastre au activat la această școală de vocație din Caransebeş profesori cu o pregătire teologică deosebită, care au instruit și învățat zeci de generații de teologi. De-a lungul vremii, seminarul s-a evidenţiat cu precădere și prin activitatea corală, pe măsură să-i ducă faima în ţară şi străinătate.