Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat marți, 3 iunie, a treia sesiune a examenului de capacitate preoțească din acest an, pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant din eparhie. Cei 12 candidați prezenți au susținut o probă scrisă și o probă practică, sesiunea de examinare fiind găzduită de Centrul Național de Formare Continuă „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din București. Comisia de examinare a fost formată din clerici ostenitori în cadrul Administrației eparhiale și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La orele dimineții candidații au susținut proba scrisă, în cadrul căreia le-au fost evaluate cunoștințele de administrație bisericească, iar în a doua parte a zilei proba practică, unde au avut de pregătit subiecte din domeniile Liturgică și Tipic, Muzică bisericească, Drept canonic, Catehetică și Omiletică, respectiv Teologie Pastorală.
Rezultatul examenului de capacitate preoțească are valabilitate de un an pentru cei care obțin o medie a celor două probe între 7,00 și 8,99, respectiv de doi ani pentru cei cu medii mai mari de 9,00.