Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 17 Martie 2026

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat astăzi, 17 martie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant în eparhie. Cei 14 candidați înscriși au fost examinați în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului național pentru formare „Dumitru Stăniloae” de o comisie prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În prima parte a zilei, candidaților le‑au fost evaluate cunoștințele de administrație bisericească, necesare în viitoarea lor activitate. După afișarea rezultatelor la proba scrisă, aceștia au susținut și o probă orală a examenului, în cadrul căreia le‑au fost verificate cunoștințele din mai multe domenii de studiu.

„Examenul de capacitate preoțească le oferă examinatorilor posibilitatea de a constata că slujirea Bisericii merge mai departe în spiritul unei tradiții de o vechime și o importanță considerabilă. Observăm, în cadrul acestui examen, dorința unor tineri, dar și a unor persoane care au absolvit studiile de mai mulți ani, de a sluji în parohii. Această dorință de slujire este deosebit de importantă și reprezintă, de fapt, garanția unei lucrări împlinite într‑o comunitate parohială. Tot ceea ce ține de vocație se arată în viața unui teolog încă de timpuriu, iar un astfel de examen îl pregătește pentru slujire, după ce, ani la rând, uneori încă din pruncie, s‑a format în acest sens. Slujirea Bisericii în zilele noastre este deosebit de grea și mult diferită față de ceea ce cunoaștem din istoria relativ recentă a pastorației, atât în Arhiepiscopia Bucureștilor, cât și în lume, nu doar la noi în țară. Există numeroase provocări și situații dificile pe care un teolog, un tânăr, va trebui să le aibă în vedere, să le gestioneze și să le formuleze într‑o asemenea manieră încât Mântuitorul Iisus Hristos să ajungă în casele și în sufletele credincioșilor care îi vor fi încredințați. Un astfel de examen reprezintă, pentru Biserică, o nădejde. Văzând trei sau patru sesiuni de examinare într‑un an, cu un număr considerabil de candidați, suntem încrezători că lucrarea și misiunea Bisericii vor continua cu multă râvnă și în perioada următoare”, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, arhid. lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial, a subliniat necesitatea examenului de capacitate preoțească: „Orice nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească reprezintă un moment de bucurie și de speranță. Ne bucurăm pentru că vedem că există chemare și dorință din partea tinerilor teologi de a sluji Biserica Mântuitorului Iisus Hristos și nădăjduim că își vor pune întreaga putere și abilitățile cu care i‑a înzestrat Dumnezeu în slujba acestei chemări atât de înalte. Având în vedere faptul că preoția nu este o slujbă oarecare, ci o misiune, urmărim o pregătire temeinică, atât la nivel teologic, cât și administrativ, a celor care doresc să ocupe un post clerical. Componenta administrativă este foarte importantă, deoarece provocările societății de astăzi sunt tot mai diverse, iar preotul trebuie să aibă capacitatea de a administra bine patrimoniul Bisericii. Știm că Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, ne spune că preotul trebuie să fie destoinic și capabil să chivernisească nu doar propria casă, ci și Biserica lui Hristos. Din acest motiv, în prima etapă, candidații sunt chemați să răspundă unor întrebări din tematica administrației bisericești. La fel de importantă este și latura slujirii liturgice, iar candidații trebuie să cunoască rânduiala bisericească, să poată sluji și cânta frumos, să fie capabili să rostească un cuvânt de învățătură sau o cateheză și, în general, să răspundă întrebărilor și frământărilor tot mai diverse ale credincioșilor. De aceea, în cea de‑a doua etapă, cea orală, aceștia trebuie să răspundă unor întrebări din tipic și liturgică bisericească, omiletică, catehetică, muzică și drept bisericesc. Desigur, pentru noi, cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, acest examen reprezintă și o probă, în sensul că acești candidați sunt foștii noștri studenți, persoane cu care am lucrat, pe care i‑am îndrumat, cărora le‑am coordonat lucrările de licență sau de masterat. Am încercat să îi ghidăm și să îi sfătuim, iar reușita lor reprezintă, într‑un fel, și certificarea muncii noastre”.  

Rezultatul examenului de capacitate preoțească are valabilitate de un an pentru cei care obțin o medie a celor două probe între 7,00 și 8,99, respectiv de doi ani pentru cei cu medii mai mari de 9,00.