Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Bucureștilor

Un articol de: Ioan Bușagă - 13 Iunie 2018

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat marți, 12 iunie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească, care a avut loc în sala de conferințe a Centrului național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucu­rești şi a fost prezidat de o comisie condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Acest examen are menirea de a verifica maturitatea și de a evalua cunoștințele viitorilor candidați la Taina Sfintei Hirotonii. În acest sens, s-au înscris 14 candidați, dintre care s-au prezentat 12 la examen, doi dintre ei fiind absenți motivat. În prima parte a zilei, examenul a debutat cu proba scrisă, având 7 subiecte, iar în partea a doua a zilei examenul a continuat cu proba orală. Aceasta din urmă cuprinde evaluarea cunoș­tințelor la Tipic bisericesc, Liturgică, Omiletică, Catehetică, Drept și administrație bisericească, precum și o probă de intonare a unei cântări liturgice. Nădăjduim că și această sesiune va aduce can­didați pregătiți, așa cum au fost și în celelalte sesiuni, pentru ca toți să corespundă așteptărilor Bisericii noastre strămoșești”, a precizat pr. lect. dr. Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Din comisia de evaluare fac parte profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și mem­bri ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucu­reș­ti­lor.

Examenul de capacitate preo­țească a fost precedat de testarea psihologică. Media de promovare este minimum 7,00, cu nici o notare parţială - la proba scrisă sau orală - sub 6,00. Examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an (pentru cei care vor obţine media între 7,00 şi 8,99) şi 2 ani (pentru cei care vor obţine cel puţin media 9,00).