Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Data: 08 Martie 2023

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează vineri, 7 aprilie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru absolvenții de teologie, fii duhovnicești ai eparhiei.

Comisia de examinare va fi prezidată de Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și va fi alcătuită din preoți consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, precum și din profesori de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”-Roman. Candidații vor susține testul psihologic, probele scrise la Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Omiletică, apoi examenul oral la Liturgică, Omiletică, Legislație bisericească și Exegeză biblică.

Perioada de înscriere este până la 4 aprilie 2023, la secretariatul Centrului eparhial.

Examenul de capacitate are drept scop cercetarea chemării pentru preoție și verificarea cunoștințelor dobândite în instituțiile de învățământ teologic din cadrul Patriarhiei Române, pentru a fi utilizate în viața pastoral-misionară, potrivit cerințelor vremii.

Informații privind documentele necesare pentru alcătuirea dosarului de înscriere la examenul de capacitate preoțească se pot obțin la tel. 0728.880.504, preot Daniel Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc, iar tematica poate fi consultată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Sectorul administrativ.