Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Sibiului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 14 Noiembrie 2019

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 12 noiembrie, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească din Arhiepiscopia Sibiului. 

La această sesiune s-au înscris 11 candidați, licențiați în teologie, fii duhovnicești ai eparhiei. Comisia de evaluare a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și a fost formată din cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu și membri ai Administrației eparhiale. 

Candidații au susținut un test psihologic, iar apoi o probă scrisă prin care li s-au verificat cunoștințele de teologie dogmatică, spiritualitate și misiune pastorală, având de tratat un subiect din cele propuse de organizatorii examenului pentru această sesiune.

„Candidații au susținut examinări orale pentru disciplinele liturgică, omiletică și catehetică, administrație și drept bisericesc. Cei care vor obține media până la nota 9 vor avea o valabilitate de un an a certificatului de promovare a examenului, iar cei care vor obține media peste nota 9 vor avea un certificat de promovare valabil doi ani”, ne-a spus consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală. 

Examenul de capacitate preoțească este promovat de candidații care obțin media peste nota 7.