Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Târgoviştei

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 16 Martie 2022

Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a găzduit, marți, 15 martie, sub președinția Înalt­prea­sfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preo­țească. La acesta au participat absol­venți ai cursurilor de licență și masterat ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Univer­sității „Valahia” din Târgoviște, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, ce îndeplinesc toate condițiile canonice în eventualitatea hirotoniei, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al eparhiei.

În cadrul examenului au fost evaluate, în cadrul unei probe scrise, cunoștințele de teologie dogmatică, misiologie și morală, iar în cadrul probei orale, cele de tipic, liturgică, muzică, omiletică și catehetică, dar şi cele de drept și administrație bisericească.