Examen de capacitate preoţească în Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 30 Martie 2023

Episcopia Caransebeşului a organizat marţi, 28 martie, prima sesiune a examenului de capacitate preoţească pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant în cadrul eparhiei. Evaluarea a constat în două probe, una scrisă şi una orală, fiind găzduită de sala de festivităţi „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro.

În prima parte a zilei, candidaţilor le-au fost evaluate în scris cunoştinţele de teologie sistematică şi teologie pastorală, care le vor fi necesare în activitatea viitoare. După afișarea rezultatelor probei scrise, aceștia s-au prezentat în fața comisiei, prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru a le fi verificate cunoștințele de omiletică, catehetică, liturgică, tipic, muzică şi drept bisericesc.

Prin acest examen, Episcopia Caransebeșului confirmă compe­ten­țele pe care tinerii teologi le-au dobândit în timpul anilor de studii și, de asemenea, fiind instituția care girează duhovnicește pentru candidații ce urmează să primească o parohie în arealul ei. Examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel ­puţin media 9,00.