Examen de capacitate preoțească în Episcopia Oradiei
În Episcopia Oradiei s-a desfășurat, în zilele de 13 și 14 martie, examenul de capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, din anul 2024. La acest examen s-au înscris şapte candidaţi, care au susţinut două probe de evaluare. Ambele sesiuni de examinare au avut loc în Sala festivă de la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei și au fost prezidate de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Cea dintâi evaluare, proba scrisă, s-a desfășurat miercuri, 13 martie, constând în testarea cunoștințelor de eclesiologie, istorie bisericească, liturgică și administrație bisericească. Comisia de corectare a lucrărilor a fost alcătuită din: lect. univ. dr. Ionel Chira, pr. lect. univ. dr. Emil Cioară, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, și pr. Adrian Popovici, consilier administrativ.
Joi, 14 martie, candidații au participat la proba orală a examenului de capacitate preoțească, fiind evaluați potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii”, ediţia a IV-a, carte tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2021. Comisia de examinare, condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie, a fost compusă din membri ai Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei.
Potrivit metodologiei specifice, media de promovare a examenului de capacitate preoțească este de minimum 7. Pentru candidații care au obținut medii finale cuprinse între 7 și 9, valabilitatea examenului este de un an, iar pentru cei care au obținut medii finale peste 9, valabilitatea examenului este de doi ani.