Examen de capacitate preoţească, în Episcopia Oradiei
În zilele de 6, 7 și 8 martie, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a avut loc examenul de Capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, din anul 2018. La acest examen s-au înscris un număr de 14 candidaţi, care au susţinut trei probe.
Prima probă, eliminatorie, s-a desfășurat marți, 6 martie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea. Din comisia de examinare prezidată de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, au făcut parte pr. prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul, și protos. Irineu Bighe, eclesiarhul Catedralei Episcopale. Proba a constat în verificarea aptitudinilor muzicale și a competențelor legate de practica și slujirea liturgică.
Miercuri, 7 martie, la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei a avut loc proba scrisă, ce a constat în testarea cunoștințelor de liturgică, drept canonic și administrație bisericească. Comisia de corectare a lucrărilor, prezidată de ierarh, a fost alcătuită din: pr. conf. dr. Miron Erdei, respectiv pr. lect. dr. Emil Cioară, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea”, și pr. prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul și director al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
Joi, 8 martie, candidații au participat la proba orală a examenului de capacitate preoțească, desfășurată la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, fiind examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii”, ediţia a III-a, carte tipărită la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2017. Comisia de examinare, prezidată de PS Episcop Sofronie al Oradiei, a fost compusă din membri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei.
Potrivit metodologiei specifice, media de promovare a examenului de capacitate preoțească este de minim 7.00. Pentru candidații care au obținut medii finale cuprinse între 7.00 și 9.00, valabilitatea examenului este de un an, iar pentru cei care au obținut medii finale peste 9.00, valabilitatea examenului este de doi ani, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Oradiei.