Examen de capacitate preoţească în Episcopia Oradiei
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 25-26 septembrie 2013, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei are loc examenul de Capacitate preoţească, sesiunea de toamnă.
La acest examen s-au înscris 16 candidaţi care susţin două probe, scrisă şi orală. Cei înscrişi sunt examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii“, ediţia a II-a, carte tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2010.
Comisia de examinare, prezidată de Preasfinţitul Sofronie al Oradiei, este compusă din părinţi profesori de specialitate şi părinţii consilieri de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, conform biroului de presă al Episcopiei.