Examen de certificare a calificării absolvenţilor la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi
Miercuri, 7 iunie 2017, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi, s-a desfăşurat examenul de certificare a calificării absolvenţilor clasei a XII-a.
Din comisia de evaluare au făcut parte pr. prof. Constantin Muha, în calitate de preşedinte, şi profesori de la seminar: pr. prof. Georgel Chichioacă, pr. prof. Bogdan Călinescu, pr. prof. Ionuţ Apetrei şi pr. prof. Vasile Ionuţ Creţu, în calitate de membri evaluatori. Din partea Centrului eparhial Iaşi a fost delegat, ca observator, pr. prof. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză.
Prima parte a examenului a constat în prezentarea lucrărilor de atestat, întocmite de către absolvenţi, din dogmatică şi din studiul biblic al Vechiului şi Noului Testament. Lucrarea de specialitate reflectă cunoştinţele şi competenţele generale şi specifice dobândite de către elevi, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, şi îşi propune să verifice capacitatea candidaţilor de a sistematiza şi a sintetiza cunoştinţele generale în domeniu şi pe cele de specialitate corespunzătoare specializării absolvite.
A doua probă, practică, a constat într-un examen oral la disciplinele Liturgică, Tipic Bisericesc, Muzică psaltică, Catehetică şi Omiletică. (Consilier educativ, Pr. Creţu Vasile Ionuţ)