Examen de disertaţie la Sibiu
O nouă promoţie de absolvenţi ai cursurilor de master de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu a susţinut examenul de disertaţie şi a depus jurământul de credinţă faţă de Biserica strămoşească.
Cei 88 de absolvenţi ai cursurilor de master organizate la Facultatea de Teologie din Sibiu, în perioada 2010-2012, au susţinut marţi, 26 iunie, examenul de disertaţie. Comisiile de examinare, formate din cadre didactice de la facultatea amintită, au evaluat lucrările de cercetare elaborate de absolvenţii de la patru secţii: Sistematică, Istorică, Practică şi Educaţie creştin-ortodoxă. În urma evaluărilor, toţi cei 88 de candidaţi au obţinut calificative bune, fiind apreciaţi pentru tezele academice susţinute public. Jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă a avut loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Aici, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a citit rezultatele obţinute de fiecare candidat, fiind prezenţi cadrele didactice şi familiile absolvenţilor. După primirea rezultatelor, teologii au depus jurământul cu mâna pe Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Teologii au semnat documentul prin care s-au angajat să respecte şi să păstreze bunul nume al facultăţii sibiene, să fie fideli învăţăturii de credinţă predate de profesorii de la Sibiu şi să fie mărturisitori ai lui Hristos până la sfârşitul vieţii. "O treaptă pregătitoare" După jurământul depus, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a declarat absolvenţi ai masterului în teologie. Ierarhul le-a vorbit absolvenţilor, i-a felicitat şi i-a îndemnat să continue activitatea de cercetare academică în teologie. "Vă binecuvântăm pentru osteneala făcută în plus, adăugând la licenţa în teologie sau în alte domenii o pregătire academică postuniversitară. Este o treaptă pregătitoare pentru cei ce doresc să urce pe treptele pregătirii teologice până la starea de doctor în teologie. Acestea sunt doar trepte, nu faze ale unei consacrări peste care nu se poate trece. Este un lucru îmbucurător să vedem că preoţii noştri doresc să se încadreze în acest deziderat al pregătirii continue. Nu trebuie să ne mulţumim cu ceea ce suntem acum, chiar dacă vom ajunge şi la consacrarea ca doctori în teologie. Este începutul unui efort mult mai amplu şi continuu, care ţine de zidirea şi pregătirea noastră de a lucra în ogorul Bisericii", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. După cuvântul Părintelui Mitropolit, decanul facultăţii sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, a mulţumit ierarhului şi cadrelor didactice pentru grija părintească faţă de absolvenţii din acest an ai masterului de la academia andreiană. La Facultatea de Teologie din Sibiu a avut loc ieri, 27 iunie, şi sesiunea de examinare a absolvenţilor cursurilor de licenţă, urmând ca detaliile privitoare la acest examen să fie publicate în ediţia de mâine a "Ziarului Lumina".