Examen de grad profesional în preoție
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost organizată recent o nouă sesiune de examene pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II) de către personalul clerical. La această sesiune s-au înscris 12 preoți pentru gradul definitiv și 11 pentru gradul II.
Evenimentul a debutat în Sala Festivă a Centrului eparhial, unde toți cei 23 de preoți înscriși s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
La acest examen pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical participă candidaţi din eparhiile Timişoarei, Aradului şi Caransebeşului. Timp de două săptămâni, clericii au participat la cursuri ţinute de către cadrele didactice universitare de la toate cele trei facultăţi de teologie din cuprinsul Mitropoliei Banatului.
„Rostul acestui examen este foarte important în ceea ce privește pregătirea clericilor și punerea lor la curent cu toate provocările societății contemporane, pentru a realiza o pastorație împlinită în parohiile în care își desfășoară activitatea. Totodată, este importantă și lucrarea lor de perfecționare, care, prin cursurile organizate, poate fi fundamentată în perspectiva provocărilor din societatea actuală. Aceste examene pot fi o probă a maturității preoțești, întrucât candidații dau examen și în ceea ce privește misiunea și lucrarea lor pastorală, adică vădesc felul în care își desfășoară misiunea și pastorația din parohiile lor”, a spus pr. Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.
Examenul pentru obţinerea gradului definitiv constă în două probe scrise la cunoştinţele teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare şi o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială, iar pentru obținerea gradul II, examenul constă în două probe scrise de cunoştinţe teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare.
„Aprecierea comisiei de examinare a fost ca toți candidații să abordeze un subiect din aria disciplinară a dreptului canonic, un subiect actual, intitulat «Cunoașterea legislației civile actuale, a actelor normative și a protocoalelor cu incidență în domeniul libertății religioase și al regimului general al cultelor». Este important ca preoții să cunoască aceste prevederi legislative referitoare la relația dintre Stat și Culte, la patrimoniul bisericesc, patrimoniul cultural, în așa fel încât să-și poată echilibra poziția pe care o adoptă în fața legiuitorului și să-și consolideze statutul pe care preotul și cultul trebuie să-l aibă în societate. Fără o cunoaștere a rolului nostru în societate și din punct de vedere legislativ, nu putem avea o coerență în ceea ce înseamnă misiunea pastorală și misionară. Nădăjduim ca acest subiect să-și dezvolte o aplicativitate în viața curentă a parohiilor și a preoților parohi, iar prin asimilarea acestor cunoștințe, preoții să aibă încredere și siguranță în ceea ce privește desfășurarea misiunii preoțești în parohie și societatea contemporană!”, a menționat arhim. Casian Rușeț, de la Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.