Examen pentru obţinerea gradului I în preoţie la Centrul eparhial de la Roman

Un articol de: Constantin Ciofu - 14 Decembrie 2018

La Centrul eparhial din Roman, a avut loc marţi, 11 decembrie 2018, susţinerea a şase lucrări pentru obţinerea gradului I în preoţie. Preşedintele comisiei a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, aceasta având următoarea componenţă: pr. prof. univ. dr. Cristinel Teşu, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi), arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ, şi părintele Alexandru Zamfir, consilier administrativ. Întâlnirea a avut următorii candidaţi: preot Justinian Alupei de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti, preot Marin Racoviţă, de la Parohia Cucova, Protopopiatul Sascut, preot Mihail Mancă, de la Parohia Căbeşti, Protopopiatul Sascut, preot Gheorghe Turcu de la Capela „Sfântul Pantelimon” a Spitalului de Urgenţă Moineşti, judeţul Bacău, preot Iulian Popa, de la Parohia Podiş, Protopopiatul Bacău, şi preot Gheorghe Popovici de la Parohia Gherăieşti, Protopopiatul Bacău. La finalul evaluării din ambele comisii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că acest moment trebuie privit ca o sărbătoare personală a fiecăruia dintre candidaţi. De asemenea, ierarhul a precizat faptul că examenul de obţinere a gradului I în preoţie este unul de maturitate, de sinteză a cunoştinţelor teologice şi practice asimilate în misiunea pastorală a oricărui preot candidat.