Examen pentru teologii giurgiuveni

Data: 21 Septembrie 2010

Luni, 20 septembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopia Giurgiului a organizat examenul de capacitate preoțească. Examenul a avut loc, în incinta Centrulului Eparhial pentru copii şi tineret " Sf. Ioan Valahul", din cadrul sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului şi a constat în evaluarea, în scris, a cunoştinţelor de doctrină şi misiune, şi la oral a cunoştinţelor de liturgică, muzică bisericească, catehetică, omiletică, drept şi administraţie parohială. Subiectele examenului au fost selectate după "Ghidul pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii", tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.