Examene de licenţă şi disertaţie la Secţia de Teologie din Caransebeş
Luni, 7 iulie, absolvenţii promoţiei 2014 de la Secţia de Teologie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, au susţinut examenul de licenţă şi dizertaţie, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Pentru ciclul licenţă, Specializarea Teologie ortodoxă didactică, s-au înscris 16 candidaţi, 15 absolvenţi ai acestui an şi un absolvent al anului universitar trecut. Pentru examenul de finalizare a studiilor de master, Specializarea Teologie pastorală şi misiune creştină, s-au înscris 15 absolvenţi. În conformitate cu Legea învăţământului aflată în vigoare, înainte de susţinerea lucrării a existat şi o probă orală de verificare a cunoştinţelor, din cinci mari domenii ale teologiei: Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria bisericească universală, Teologie dogmatică, Teologie morală şi Teologie liturgică. „Prin acest examen s-a dovedit că, deşi este o secţie mică, Teologia din Caransebeş pregăteşte în mod performant tineri care doresc să îmbrăţişeze slujirea preoţească sau vocaţia de dascăl de religie. Nădăjduim ca toţi absolvenţii să-şi găsească rosturi în misiunea Bisericii, iar prin pregătire şi profesionalism să facă cinste şi şcolii de teologie pe care au absolvit-o“, a subliniat părintele lect. dr. Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului. Conform tradiţiei Bisericii noastre, după susţinerea examenelor a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de credinţă ortodoxă în capela cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ a Centrului eparhial, la care au participat toţi absolvenţii prestigioasei instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş. Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, la iniţiativa IPS dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, la vremea respectivă fiind Episcop al Caransebeşului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeş. Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Aceasta a funcţionat până anul 2006 în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, dar din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern, amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. (Diac. Pavel Canea)