Examene de selecționare în Arhiepiscopia Bucureștilor

Un articol de: Eduard Murariu - 20 Aprilie 2026

În zilele de luni și marți ale acestei săptămâni, 20 și 21 aprilie, în Arhiepiscopia Bucureștilor se desfășoară examenul de selecționare pentru slujitorii Sfintelor Altare care doresc să ocupe un post vacant de preot în Capitală și în municipiul Ploiești și examenul pentru ocuparea posturilor de preot de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Prima probă a acestor examene a fost cea practică, clericii săvârșind Sfânta Liturghie în sobor, în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, sub supravegherea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În a doua parte a zilei, are loc proba orală, în fața unei comisii din care fac parte preoți consilieri în Administrația eparhială și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, prezidată tot de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ierarhul a evidențiat importanța vitală a unei pregătiri riguroase și a unei conduite liturgice impecabile pentru clericii care doresc să activeze în marile aglomerări urbane.

„Cei care slujesc în Capitală și în municipiul Ploiești se întâlnesc cu o altfel de pastorație. În primul rând, este vorba despre un mediu diferit de cel rural. Trebuie, de asemenea, să avem în vedere faptul că multe dintre bisericile din București și din Ploiești sunt biserici de tradiție cu hramuri importante care, de obicei, adună în comuniune numeroși slujitori ai Bisericii și foarte mulți credincioși. Un astfel de examen constituie un criteriu foarte important, întrucât preoții din cele două orașe sunt chemați adeseori să slujească sau chiar să prezideze soboare la sărbători mari, la hramuri și cu alte prilejuri. Un examen de selecționare pentru Capitală și municipiul Ploiești înseamnă, în mod deosebit, și examinarea cunoștințelor liturgice. Chiar dacă unii le ignoră, iar alții le tratează cu o anumită indiferență, tot ceea ce ține de slujbă și de liturgică constituie o importantă parte a lucrării preoților. De aceea, un astfel de examen pe care Arhiepiscopia Bucureștilor îl organizează de două ori pe an începe întotdeauna cu săvârșirea Sfintei Liturghii și apoi cu un colocviu”, a spus Preasfinția Sa.

Mâine, 21 aprilie, clericii înscriși la cele două examene vor susține proba scrisă, astfel încât evaluarea acestora să fie făcută cât mai bine, prin verificarea atât a deprinderilor practice liturgice, cât și a cunoștințelor teoretice, după cum ne‑a subliniat părintele lect. dr. Silviu Tudose, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

„În cadrul acestui examen, preoții și diaconii care doresc să slujească în Capitală sau în municipiul Ploiești, ca și preoții de caritate, susțin o primă probă care constă în slujirea în sobor a Sfintei Liturghii. E important să fie verificată capacitatea de a sluji corect în sobor, fiindcă la parohiile unde vor merge de obicei slujesc câte doi sau mai mulți slujitori, iar slujbele acestea presupun anumite mișcări liturgice, anumite rânduieli pe care slujitorii trebuie să le respecte. De aceea, o primă etapă a acestui examen constă în slujirea în sobor a Sfintei Liturghii pentru a fi verificate aceste cunoștințe, urmând ca mâine să fie verificate cunoștințele teoretice teologice, pentru ca ei să fie evaluați corect din punctul de vedere al pregătirii”, ne‑a declarat părintele profesor.

Prezenta sesiune reunește 13 candidați pentru examenul de selecționare și alți trei clerici pentru examenul de caritate.