Examene finale la Facultatea de Teologie din Caransebeș

Data: 09 Iulie 2015

Absolvenții promoției 2015 de la Secția de Teologie a Fa­cultății de Științe Sociale, din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, au susținut luni, 6 iulie, examenul de licență și disertație, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În conformitate cu legea învă­țământului aflată în vigoare, înainte de susținerea lucrării a existat și o probă orală de verificare a cunoștințelor, din cinci mari domenii ale teologiei: istoria Bisericii Ortodoxe Române, istoria bisericească universală, teologie dogmatică, teologie morală și teologie liturgică. Conform tradiției Bisericii noastre, după susținerea examenelor a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de credință ortodoxă în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, la care au participat toți absolvenții prestigioasei instituții de învă­țământ teologic caransebeșean. „Cu binecuvântarea Preasfin­țitului Părinte Episcop Lucian s-au înscris 18 studenți la licență, 17 ai promoției 2015 și unul din generațiile anterioare, iar la master s-au înscris 11 candidați, 8 ai generației de anul acesta și 3 din generațiile trecute. Studenții s-au prezentat mulțumitor și foarte bine și de aceea nădăjduim că după voia lui Dumnezeu vor ajunge slujitori de nădejde ai Bisericii”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Învățământul teologic universitar actual din Caransebeș a luat ființă în anul 1998, la inițiativa IPS dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, la vremea respectivă fiind Episcop al Caransebeșului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeș. Astfel, s-a înființat Secția de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Aceasta a func­ționat până în anul 2006 în spa­țiile oferite de Episcopia Caran­sebeșului, dar din anul universitar 2006-2007 își desfășoară activitățile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universității „Eftimie Murgu” din Reșița. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)