Examene pentru obţinerea gradelor în preoţie
Astăzi, 16 iulie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Capitală, se încheie sesiunea de vară a cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie prin susţinerea examenelor aferente fiecărui grad profesional. La cursuri au participat aproximativ 300 de preoţi şi diaconi din cadrul eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Prima zi a examenelor a fost ieri, 15 iulie, iar acestea au constat în două probe scrise pentru candidaţii de la definitivat şi o probă scrisă pentru candidaţii de la gradul II. Astăzi, examenul continuă pentru candidaţii de la gradul II care susţin proba orală, în cadrul căreia, potrivit pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, prezintă comisiei de examinare aspecte din activitatea pastoral-misionară desfăşurată în parohie, dar şi modul concret în care preoţii au înţeles să soluţioneze toate provocările cu care ei se întâlnesc în viaţa cotidiană a parohiei. „Considerăm că preoţii vor avea mult de câştigat în ceea ce priveşte atât practica liturgică, cunoştinţele de teologie, cât şi actualizarea cunoştinţelor, şi mai ales conectarea lor la paleta atât de largă a misiunii pe care o dezvoltă Biserica Ortodoxă Română astăzi. Au putut afla ultimele realităţi din activitatea misionară a Bisericii Ortodoxe Române, să ia cunoştinţă cu problemele migranţilor români care se află în Europa şi care lasă acasă familii descoperite, părinţi singuri, copii care rămân în grija bunicilor sau a altor rude. De asemenea, au aflat despre prozelitismul sectar, care se accentuează în ultima perioadă, despre ora de religie, care cade şi în sarcina unor preoţi. Chiar dacă unii preoţi nu predau cursuri de religie în sistemul primar, gimnazial şi liceal, ei au datoria de a menţine o relaţie foarte strânsă cu profesorul de religie în aşa fel încât educaţia religioasă primită în şcoală să fie dublată de cea primită în Biserică. De aceea, se pune accent pe pregătirea predicilor, a catehezelor, care trebuie să se desfăşoare săptămânal în parohie şi care să vină în întâmpinarea cerinţelor familiei creştine de astăzi. Aceasta trebuie să primească hrană duhovnicească continuă de la preot, iar el să dea mărturie de convingerile sale religioase şi de vocaţia sa pastorală, în aşa fel încât să stopăm fenomenul secularismului şi al consumismului care se manifestă atât de pregnant în viaţa parohiilor noastre“, a spus pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.
Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie s-au desfăşurat în perioada 30 iunie - 16 iulie şi au cuprins prelegeri pe teme variate susţinute de către părinţi profesori şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti şi de la Universitatea Politehnica din Bucureşti. „Prelegerile au avut scopul să le faciliteze preoţilor cursanţi identificarea problemelor cele mai actuale cu care se confruntă Biserica şi societatea noastră, dar şi a lucrurilor extrem de importante pe care preoţii cursanţi le pot transmite în parohia unde îşi desfăşoară activitatea, mai ales prin intermediul catehezelor ţinute tinerilor şi altor categorii de vârstă. Aceste cursuri îşi ating finalitatea în măsura în care cursanţii s-au dovedit interesaţi de aprofundarea cunoştinţelor puse la îndemână de către profesori, întorcându-se în parohii mult mai bine pregătiţi pentru a-şi desfăşura activitatea pastoral-misionară pe care şi-au asumat-o“, a mai spus decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Cursurile şi seminariile au fost dublate de un program liturgic care s-a desfăşurat la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou.