Examenul la şcolile de Poliţie, suspendat pe motiv de criză
Circa 1.500 de elevi ai şcolilor de poliţie din toată ţara, viitori agenţi, dar şi ofiţeri, care ar fi trebuit să susţină, luni, ultimul examen înainte de absolvire, au aflat că evenimentul s-a amânat.
Motivul este reprezentat de criza financiară care afectează şi Ministerul de Interne, astfel că 850 de agenţi din şcolile aflate în subordinea Poliţiei vor rămâne elevi până la toamnă. Măsura va fi extinsă, conform Ministerului de Interne, la toate structurile, inclusiv la Academia de Poliţie, dar şi la şcolile de agenţi de la Pompieri, Poliţie de Frontieră sau Jandarmi. Astfel, viitorii absolvenţi, în loc să fie repartizaţi pe posturi, vor continua să facă practică în secţiile de poliţie din ţară. „Este o dispoziţie primită de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, care prevede că anumite etape ale examenelor de absolvire se amână până la o anumită dată, ce va fi precizată ulterior. Ei trebuiau să lucreze din toamnă, începând de la 1 octombrie, după care au venit dispoziţii care au spus că vor intra în serviciu de la 1 iunie. Acum n-aş putea să vă spun dacă se va reveni la programul iniţial sau nu“, a declarat şeful serviciului de Comunicare Şcolară de Poliţie Cluj, Marian Adrian. În ciuda deficitului mare de personal din structurile MAI, bugetul redus al ministerului nu permite ca viitorii agenţi sau ofiţeri să fie imediat încadraţi pe posturi, cu salarii întregi. Dacă rămân elevi încă trei luni, aceştia vor primi doar 50% din solda unui proaspăt angajat.