Excursie cu copiii organizată de Parohia Olari

Data: 28 Martie 2014

Biserica Olari din Bucureşti organizează astăzi o mică excursie pentru 30 de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, la Muzeul „Grigore Antipa“ şi un pelerinaj la Mănăstirea Cernica. Aici copiii vizitează cele două biserici ale mănăstirii şi se închină moaştelor Sfântului Calinic. Vor vizita apoi muzeul, casa stareţului Gheorghe şi Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic“ de la Cernica şi vor face şi o scurtă rugăciune de pomenire la mormântul părintelui Dumitru Stăniloae.

După prânz vor avea loc câteva activităţi creative şi de recreere în aer liber. Acţiunea face parte din proiectul „Învaţă şi vei deveni!“.