Excursie de o zi pentru tinerii Parohiei „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău
Parohia „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău a organizat joi, 10 ianuarie 2019, o excursie tematică, denumită sugestiv „În căutarea zăpezii”. Evenimentul cultural a ajuns la cea de-a doua ediţie şi a adunat peste 40 de copii care s-au bucurat de frumuseţea iernii în staţiunea Harghita Băi, judeţul Harghita. Tinerii au fost însoţiţi de preotul paroh Gabriel Ichim-Radu şi de o parte dintre părinţii lor. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, participanţii au provenit din parohia organizatoare şi de la Şcoala „Mihai Drăgan” din Bacău. Din grup au făcut parte şi persoane hipoacuzice. Alături de parohia băcăuană, un sprijin financiar a fost oferit de Asociaţia Naţională a Copiilor Surzi din România. Copiii au avut parte de o zi perfectă pentru săniuş şi pentru distracţie. Echipaţi cu haine groase, amatorii de derdeluş au spus în cor că nu li s-a părut deloc frig. Părinţii însoţitori au afirmat că au venit la săniuş pentru bucuria copiilor.