Excursie gratuită pentru tineri din Protopopiatul Luduș
În prima zi a vacanței de vară, un grup de 45 de elevi din cadrul școlilor ludușene au fost răsplătiți, de către Protopopiatul Ortodox Luduș, cu o excursie la Alba Iulia. Păstrând o tradiţie de câţiva ani, Protopopiatul Ortodox Luduș a dorit, prin această acţiune, să răsplătească o parte din munca elevilor, în cadrul activităţilor educaţionale derulate pe parcursul întregului an școlar. După vizitarea obiectivelor istorice și spirituale din Alba Iulia, între care Catedrala Arhiepiscopală și Cetatea din Alba Iulia, unde elevii au avut ocazia să descopere locuri pline de însemnătate duhovnicească şi culturală, excursioniștii, însoțiți de protopopul Lucian Voșloban și părintele Ioan Florea de la Parohia Zau de Câmpie, s-au deplasat la Parcul de Distracții Dynamis, al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, unde s-au bucurat de numeroase activităţi în natură, mișcare și distracție. Astfel, tinerii au avut de parcurs traseele din cadrul parcului, folosind echipamentul corespunzător de alpinism, prin traversare sau căţărare. Traseele sunt alcătuite dintr-o serie de elemente suspendate pe copaci sau piloni, se regăsesc şi poduri din bârne mobile, poduri din corzi şi cabluri, pod vietnamez mobil, tiroliene, panouri de căţărat, bârne cu trepte mobile etc. Elementele traseelor sunt construite din cabluri, corzi şi grinzi care corespund standardelor europene. La întoarcerea spre casă, excursioniștii au făcut un popas duhovnicesc la Mănăstirea Dumbrava, din județul Alba.