Excursie pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru“ din Suceava
Copiii care participă la catehezele organizate de Parohia „Sfântul Dumitru“ din Suceava au primit în dar o excursie. Periplul s-a desfăşurat sâmbătă, 6 iunie 2015, iar locurile vizitate din Bucovina au fost deosebit de apreciate de micii cateheţi. „În fiecare an are loc excusia care anunţă vacanţa ce durează până în septembrie. Ea este deja tradiţie, fiind primită cu bucurie mare. Anul acesta, traseul a fost extraordinar de frumos, îmbinând pelerinajul la mănăstiri cu ascensiunea pe munte şi buna dispoziţie la o stână. Copiii participanţi sunt credincioşi, conştiincioşi şi silitori, aceştia obţinând premii la concursurile şcolare şi la olimpiade. Şcolarii au fost foarte încântaţi şi mulţumiţi de excursia primită în dar şi au promis că se vor strădui să fie mereu de nădejde acolo unde Dumnezeu le va îndruma paşii“, a relatat pr. Justinian Cojocar, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava. (C. Ciofu)