Excursie pentru copiii şi tinerii Parohiei Timişoara-Viile Fabric

Data: 24 Iunie 2014

Prima zi de vacanţă a fost sărbătorită de copiii şi tinerii Parohiei Timişoara-Viile Fabric printr-o excursie de o zi la mai multe obiective reprezentative din cetatea Alba Iuliei. Păstrând o tradiţie de câţiva ani, parohia timişoreană a dorit prin această acţiune să răsplătească parte din truda şi dragostea depuse de către elevi în cadrul activităţilor educaţionale ale parohiei. Însoţiţi de pr. paroh Marius Sfercoci şi pr. Sorin Lungoci, responsabil catehetic la nivel parohial, aceştia au avut ocazia să descopere locuri noi, pline de însemnătate duhovnicească şi culturală deopotrivă. Primul obiectiv vizitat a fost Catedrala Reîntregirii, unde copiii s-au putut ruga şi, totodată, au putut admira arhitectura minunată a frumoasei catedrale şi a complexului aferent, primind informaţii istorice de la preoţii însoţitori.

A urmat apoi vizitarea Catedralei romano-catolice, loc ce adăposteşte numeroase monumente funerare, în rândul cărora se află sarcofagele voievodului român Iancu de Hunedoara, ale fratelui său Ioan şi ale fiului său Ladislau, cele ale principelui Ioan Sigismund şi ale reginei Isabella. Un alt moment apreciat a fost schimbarea gărzii cetăţii, întregul ritual fiind aplaudat pe măsură de către copiii care au fost impresionaţi de costumele medievale. Următorul obiectiv vizitat a fost Muzeul Naţional al Unirii, unde copiii au avut parte de o întoarcere în timp, prin periplul epocilor, văzând şi învăţând lucruri noi cu privire la istoria şi evoluţia poporului român. Turul muzeului a continuat în Sala Unirii, loc de mare însemnătate pentru toţi românii, încheindu-se cu vizitarea unei inedite expoziţii etnografice. La poarta vestică a cetăţii, obeliscul lui Horia, Cloşca şi Crişan i-a impresionat pe cei prezenţi, urmând, în final, un tur al Cetăţii Alba Carolina, cetate construită la începutul secolului al XVIII-lea. Pelerinajul s-a încheiat la Timişoara, unde, în faţa bisericii parohiale, părinţii şi-au aşteptat cu dragoste copiii. Este pentru al treilea an consecutiv când Parohia Viile Fabric organizează un astfel de pelerinaj destinat copiilor şi tinerilor din parohie, participanţi la proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ şi la întâlnirile catehetice săptămânale. În cadrul programului catehetic derulat de parohie au loc numeroase activităţi dedicate aprofundării învăţăturilor de credinţă, ce cuprind discuţii tematice, vizionări de filme şi momente artistice. (Florin Băran)