Excursie și jocuri pentru tinerii din Sebeș
Un grup format din 20 de tineri din municipiul Sebeș au răspuns provocării Grupului de iniţiativă pentru tineret, de a fi „Temerar pe bicicletă”. Elevii au avut ocazia să își testeze limitele și forțele parcurgând un traseu de circa 10 kilometri pe drumul de legătură dintre localitățile Sebeș și Daia Română. Pe lângă aventura pe bicicletă, participanților li s-a pregătit și o sesiune de jocuri și discuții libere, unde au avut ocazia să își dezvolte simțul solidarității și al muncii în echipă sau să schimbe impresii cu privire la experiența la care au fost părtași. Acțiunea face parte dintr-un program mai amplu de activități cu tinerii, care se va desfășura pe perioada vacanței de vară, program ce va continua cu o serie de activități săptămânale la sediul Protopopiatului ortodox din municipiul Sebeș. Prin aceste activități, organizatorii doresc să ofere participanților o alternativă de a petrece vacanța de vară într-un mod relaxant și constructive, conform organizatorilor.