Excursii culturale pentru elevi din mediul rural

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 02 Aprilie 2018

Plecând de la faptul că majoritatea copiilor din mediul rural au un acces limitat la spaţii culturale, o asociație a lansat proiectul „ACCES: Porţi deschise. Minţi deschise”, prin intermediul căruia vor fi organizate minivacanţe pentru copiii din mediul rural, aceştia urmând să viziteze obiectivele culturale din Bucureşti şi să ia parte la ateliere de dezvoltare personală potrivite vârstei lor.

Proiectul se va desfășura pe parcursul anului 2018, iar beneficiarii sunt 30 de copii din mediul rural defavorizat, împreună cu părinţii lor. Selecţia se va realiza prin intermediul şi cu sprijinul unităţilor şcolare, precizează Asociația CERC.