Executivul spaniol vrea reformarea legii pensiilor
Guvernul Spaniei va propune creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, de la 65 cât este în prezent, pentru ca sistemul de pensii să nu se destabilizeze odată cu îmbătrânirea populaţiei, a anunţat Ministerul Muncii de la Madrid. Autorităţile spaniole au cerut uniunilor patronale şi sindicatelor să fie de acord cu decizia, care se încadrează în negocierile dintre stat şi mediul privat în legătură cu eficientizarea Spaniei, se arată într-un comunicat al ministerului. „Este necesar să ridicăm vârsta de pensionare dacă dorim cu adevărat o garanţie că sistemul de pensii va fi sustenabil peste 25-30 de ani“, a declarat în comunicat ministrul spaniol al Muncii, Celestino Corbacho. Aproape o treime din populaţia Spaniei va avea peste 65 de ani până în 2049, dublu faţă de nivelul actual, potrivit estimărilor Guvernului.