Exercițiu evacuare în caz de cutremur la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” - Botoșani

Data: 28 Aprilie 2023

Marți 25 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, s‑a desfășurat exercițiu de evacuare în cazul producerii unui cutremur.

Acțiunea a presupus evacuarea din sălile de curs a unui număr de aproximativ 200 de elevi, sub directa coordonare a reprezentanților ISU Botoșani, utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și evaluarea comportamentului specific producerii unei situații de urgență de acest fel.

În baza „Protocolului de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, la acțiune au participat reprezentanții ISU Botoșani, aproximativ 200 de elevi și preșcolari, cadre didactice, alături de directorul unității de învățământ, pr. Daniel Dascălu.

Centrul eparhial a fost reprezentat de părintele Marius Burghelea - directorul departamentului SSM/PSI‑SU/GDPR.

Pe parcusul acestui an, astfel de activități se vor desfășura și în celelalte unități de învățământ arondate Arhiepiscopiei Iașilor, în vederea însușirii și dezvoltării, de către elevii și cadrele didactice, a unui spirit civic de întrajutorare a semenilor aflați în diverse situații critice.