Experienţe internaţionale la „Varlaam Mitropolitul“
Şcoala de vară de la „Varlaam Mitropolitul“ oferă în acest an şi experienţe internaţionale. Elevii au oaspeţi de peste hotare, pe Melody Lam Dong Yi şi Chala Sheena Chan Wing, studente la două facultăţi în Hong Kong. Ele au sosit în România prin intermediul programului „Exchange International“ al AIESEC, cea mai mare asociaţie studenţească din lume şi foarte bine consolidată şi în ţara noastră. Vizita, prima din viaţa lor pe un teritoriu străin, le-a oferit posibilitatea participării la un schimb de experienţă internaţional dintre un mod de viaţă şi educaţie aduse din Hong Kong (aflate la unul dintre cele mai ridicate niveluri din lume) şi cel de la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, un model educaţional inovator implementat în inima Moldovei.
Timp de patru săptămâni, copiii şi voluntarii sunt implicaţi în activităţi reunite sub diferite tematici, îşi verifică şi completează cunoştinţele şi le pun în practică zi de zi, inclusiv în cadrul atelierelor experienţiale, în care elevii îşi dezvoltă multe abilităţi. Temele sunt stabilite anterior de către profesori şi urmăresc dezvoltarea inteligenţelor multiple şi a creativităţii.
Performanţă, dragoste şi sens
După câteva vizite la Braşov şi Bran, au ajuns la Iaşi. La scurt timp după ce au ajuns în capitala Moldovei, au cunoscut Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, pe copii şi cadrele didactice. „Ne-au atras frumuseţea şcolii, dotările performante, metoda de lucru. E atâta căldură şi veselie aici! Noi, în Hong Kong, nu suntem obişnuiţi să ne îmbrăţişăm, dar de acum încolo sigur vom face asta. Ne-am obişnuit de la copiii care ne-au primit cu multă căldură“, ne-a spus Chala. În ţara ei studiază IT, dar în România a învăţat un lucru mult mai important decât programarea computerelor: iubirea necondiţionată pe care şcolarii de la „Varlaam“ şi cadrele didactice ştiu să o dăruiască. Melody studiază, în ţara de origine, Ştiinţele Naturii şi nu ştie exact ce va face la absolvire (poate va lucra în domeniul protecţiei mediului), dar este ferm convinsă de un lucru - oricum va fi viitorul, îl va întâmpina senină şi fericită, cu încredere, aşa cum a învăţat în România. „Ne-au plăcut mult la «Varlaam» spaţiul mare, sălile luminoase, laboratoarele. La noi, şcolile nu sunt atât de mari. Sunt frumoase înăuntru, dar mai mici“, au spus cele două voluntare, impresionate şi de profesionalismul cadrelor didactice.
La Iaşi au făcut cunoştinţă şi cu bucătăria moldovenească şi le-a plăcut mult puiul cu smântână şi mămăligă, dar şi tarta cu vişine din care au gustat pentru prima oară la „Varlaam“.
Alfabetul în limba chineză
Voluntarii din Hong Kong au participat activ la Şcoala de vară. I-au asistat pe copii, au lucrat împreună, au mers la pădure, s-au jucat, au învăţat unii de la alţii lucruri noi şi s-au bucurat de o vară frumoasă în dulcele târg al Ieşilor. Şi dacă şcolarii i-au învăţat pe Melody şi pe Chala să-şi deschidă sufletul şi să-l cuprindă în braţe, musafirii din ţara îndepărtată i-au ajutat să descifreze tainele alfabetului chinezesc.
Şcolarii au învăţat să-şi scrie numele şi într-o altă limbă decât româna şi s-au amuzat când au văzut cât de frumos pot picta literele. Cum se scrie Maria, Radu, Eliza sau Delia în chineză? Ei bine, şcolarii vă vor explica în amănunt şi, la final, vă vor desena frumos, aşa cum au învăţat de la cele două prietene.
Activitatea derulată alături de studentele din Hong Kong le-a stimulat copiilor creativitatea şi au arătat cât de mult apreciază lucrul în echipă. Evenimentele în care folosesc arta ca vehicul de relaţionare sunt foarte bune pentru dezvoltarea inteligenţei artistice, iar rezultatele se văd. În plus, contactul cu voluntarii din Hong Kong le-a oferit prilejul copiilor de la „Varlaam“ să-şi verifice şi cunoştinţele de limbă străină, conversaţiile cu ei purtându-se exclusiv în engleză. Aceasta este o altă modalitate de a-şi valorifica cunoştinţele acumulate, de a-şi dezvolta inteligenţa verbal-lingvistică şi interpersonală. Discuţiile purtate cu Melody şi Chala au arătat dorinţa copiilor de a explora culturi noi, abilitatea de a relaţiona şi de a-şi face prieteni. Atitudinea lor a arătat că eforturile profesorilor de a-i forma într-un spirit autentic al comuniunii, excelenţei şi responsabilităţii, prin metode moderne, dau roade. Copiii sunt ajutaţi să se descopere şi să-şi cultive talentele respectând valorile Şcolii „Varlaam Mitropolitul“ - credinţă (în Dumnezeu şi în sensul spiritual al vieţii omului), excelenţă şi responsabilitate, iubire (dragostea de frumos, respect pentru om, diversitate, familie şi adevăr) şi discernământ (gândire critică şi creativă, deschidere către cunoaştere).
Melody Lam Dong Yi şi Chala Sheena Chan Wing vor părăsi România la începutul lunii august. Ne-au promis că vom ţine legătura şi aşteptăm să primim ilustrate din Hong Kong cu mesaje scrise în limba română.