Expert-restaurator de la Astra, la Chişinău

Data: 04 Decembrie 2013
Dr. Alina Geanina Ionescu, expert-restaurator pictură în cadrul Complexului Naţional Muzeal (CNM) ASTRA, a susţinut în Republica Moldova, în perioada 27-29 noiembrie, un training de restaurare a icoanelor pe sticlă. 
 
Trainingul s-a desfăşurat la sediul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei şi a reunit, alături de restauratorii muzeului gazdă, invitaţi din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei şi din cadrul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. 
 
Activitatea s-a desfăşurat la iniţiativa lui Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, ca urmare a donaţiei primite de instituţia pe care o conduce, din partea pictorului Sever Săsărman din Arad, România. Este vorba despre douăzeci de icoane pe sticlă din secolele XIX-XX. 
 
Evenimentul a îmbinat dimensiunea teoretică (studii iconografice, tehnici de conservare a obiectelor, etapele restaurării) cu cea aplicativă. Demonstraţiile practice au avut ca obiect una dintre cele douăzeci de icoane, aflată într-o stare de degradare avansată, urmând ca celelalte nouăsprezece icoane să fie restaurate de către specialiştii-restauratori din cadrul Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, pe baza documentaţiei ştiinţifice puse la dispoziţia acestora de către expertul- restaurator al CNM ASTRA. 

Parteneriate între Sibiu şi Chişinău 

În urma acestei acţiuni s-au deschis oportunităţi de parteneriat între instituţiile muzeale şi universitare din Sibiu şi Chişinău, ca un pod de legătură culturală.
 
La finalul celor trei zile de training, dr. Alina Geanina Ionescu a fost invitată la Ambasada României în Moldova, de către Valeriu Matei - directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ la Chişinău, pentru a participa la ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României, eveniment la care a luat parte şi preşedintele Traian Băsescu.  
 
Alina Geanina Ionescu este expert restaurator în cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, doctor în istorie, cadru didactic asociat al Universităţii „Lucian Blaga“, Sibiu, autoare a numeroaselor studii în reviste de specialitate, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al CNM ASTRA.