Explicații privind TVA-ul din facturile la energie

Data: 27 August 2025

Românii încep să primească facturile pentru consumul de energie din luna iulie. Facturile fiind emise în august, TVA-ul care se va aplica este cel mărit, de 21%. Este o regulă fiscală în vigoare de ani buni, a explicat ministrul finanțelor. Pe de altă parte, Ministerul Energiei pregătește un set de măsuri care să asigure prețuri mai mici pentru populaţie.

Prevederea fiscală potrivit căreia cota de TVA este cea valabilă la data facturării, și nu cea din perioada în care s-a realizat consumul, se va aplica nu numai în cazul energiei, ci și pentru alte produse sau servicii, cum sunt canalizarea și apa sau serviciile de telefonie.

„Regula fiscală este simplă şi neschimbată de ani întregi: TVA se aplică în funcţie de data facturării sau a plăţii prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului. Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%”, a scris ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.

Aceeaşi regulă s-a aplicat şi atunci când TVA a scăzut, iar oamenii au beneficiat de cote reduse la facturile emise după 1 ianuarie 2016 sau 2017, chiar dacă acestea priveau consumul din luna anterioară. „Regula este neutră şi echitabilă: se aplică identic atât la creşterea, cât şi la scăderea cotei. (…) Articolul 281 din Codul Fiscal stabileşte de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situaţiile de modificare a TVA”, a precizat Nazare. Reacţia vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora românii au primit facturi cu TVA majorat la 21% din iulie, în loc de august, guvernanţilor reproșându-li-se că nu au modificat articolul din Codul Fiscal care prevede TVA în funcţie de data facturării.

În același context, ministrul energiei, Bogdan Ivan, declara recent că ministerul pe care îl conduce, împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Consiliul Concurenţei, analizează modul de formare a preţului energiei și că va pune pe masa coaliţiei de guvernare o strategie de reducere cu 5-15%, în maximum un an şi jumătate, a tarifelor actuale. O ședință a coaliției pe această temă ar putea avea loc săptămâna viitoare.

„Pentru a regla preţul, un mecanism important la care lucrăm este cel de a face din Hidroelectrica «market maker-ul» pieţei de energie. Adică cel care dă preţul de referinţă pentru energia electrică. Iar acest mecanism, care nu este unul deloc simplu, poate să aducă un reglaj”, explica Ivan la Digi24, la începutul lui august. În prezent, preţurile oferite de Hidroelectrica către clientul casnic sunt de 1,06-1,14 lei/kWh, inclusiv TVA 21%, potrivit companiei. (C.Z.)