„Explorări în tradiţia biblică românească şi europeanăˮ
În perioada 9-11 mai 2019, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului internaţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeanăˮ, organizat de Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorumˮ al Universităţii „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Iaşi şi de Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Institutul de Filologie Română „A. Philippideˮ al Academiei Române - filiala Iaşi.
Deschiderea festivă a simpozionului va avea loc în Sala „Iustin Moisescuˮ a Ansamblului Mitropolitan, în prezenţa reprezentanţilor conducerii Universităţii „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Iaşi şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Lucrările pe secţiuni, care vor reuni cercetători din România, Republica Moldova, Austria, Germania, Israel, Marea Britanie, Rusia, Spania şi Ucraina, vor fi găzduite de Muzeul Mitropolitan din Iaşi.
Masă rotundă cu titlul „Dicţionarele limbii române ca instrumente pentru studiul filologic al textelor scripturaleˮ
Între invitaţii acestei ediţii se află două personalităţi distinse cu titlul de „Doctor Honoris Causaˮ al Universităţii „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Iaşi, profesorii Michael Metzeltin şi Wolfgang Dahmen, specialişti în domeniul lingvisticii romanice şi prieteni ai culturii române.
În cadrul sesiunilor plenare din primele două zile ale simpozionului vor susţine comunicări în plen: Michael Metzeltin (Academia Austriacă de Ştiinţe) - „Cu ce probleme se confruntă un romanist când se ocupă de glose medievale timpuriiˮ, Andrés Enrique Arias (Universitatea din Insulele Baleare) - „New Resources for the Study of Biblical Translation in Medieval and Early Modern Spanishˮ, Andrei Eşanu, Valentina Eşanu (Academia de Ştiinţe a Moldovei) - „Mitropolitul Dosoftei, Episcopul Mitrofan şi Biblia de la Bucureşti (1688)ˮ, Wolfgang Dahmen (Universitatea „Friedrich Schillerˮ din Jena)- „Date noi despre reflectarea Bibliei de la Bucureşti (1688) într-o tipăritură germană de la 1766ˮ, Eugen Munteanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Iaşi) - „Comentariu filologico-lingvistic asupra textelor în limba română dintr-o tipăritură germană de la 1766ˮ, Alin-Mihai Gherman (Universitatea „1 Decembrie 1918ˮ din Alba Iulia) - „Eminescu şi Bibliaˮ, Vasile Vasile (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) - „Contribuţia cântării de strană la formarea limbii române literareˮ.
Lucrările simpozionului includ o masă rotundă cu titlul „Dicţionarele limbii române ca instrumente pentru studiul filologic al textelor scripturaleˮ, moderată de dr. Gabriela Haja, coordonatoarea Departamentului de lexicologie şi lexicografie din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippideˮ din Iaşi.
(Dr. Iosif Camară)