Explozia culorii la Valeriu Mladin

Anul acesta, artistul plastic Valeriu Mladin împlineşte 55 de ani. Se află la deplină maturitate şi prin fiecare expoziţie şochează în sensul bun al cuvântului. Face parte, cum ar veni spus, din generaţia â80 şi are toate datele unei firi explozive.

Nevoit să-şi reprime avântul în anii ceauşismului, a ieşit apoi la lumină cu deosebită forţă, fiind un fauvist dezlănţuit, învăţându-şi studenţii că până la urmă pictura este culoarea care, precum un balaur nesăţios, înghite desenul timid. Îmi aduc aminte de expoziţiile sale individuale şi de cele colective la care a participat şi de fiecare dată eram uimit de puternica sa originalitate. Tuşa lui Mladin este atât de pronunţată încât nu ai cum să nu o reţii. El face din corpul uman un prilej de explorare, ferindu-se de false pudori, dar ocolind şi teribilismele ieftine. Simte foarte bine particularul şi tocmai de aceea ştie să evite generalităţile sterpe. Cei care-l critică îl consideră aservit unei tendinţe comerciale, dar aceasta este capcana pe care Valeriu Mladin le-o întinde celor naivi. Când am văzut unele din lucrările sale la Muzeul de Artă Contemporană, aceasta pe la începutul anilor 2000, mi-am spus: iată un artist autohton care are curajul şi geniul lui Andy Warhol. Românii, din păcate, vor să fie prea filosofici, subtili, complicaţi, când soluţia se află într-o afirmare fără menajamente. Vezi un obraz pământiu ridat, îl redai ca atare şi nu faci din aceasta prilej de cugetare asupra bătrâneţii. Ca scriitor, Valeriu Mladin ar fi fost un expresionist dublat de un naturalist. Ca artist vizual, face concurenţă fotografiei şi ne pune în faţa unor dezvăluiri bulversante. Una din ultimele sale lucrări care au făcut senzaţie este aceea care-l alătură pe Obama lui Lincoln. Artistul român este atât ironic, cât şi grav. El vede bucla care uneşte destinul marii ţări de peste Ocean. Iniţiativa lui Lincoln de acum trei veacuri a căpătat răspuns în impunerea primului preşedinte american de culoare. Mladin a depăşit cu brio toate inhibiţiile neaoşe şi lucrează dintr-o perspectivă mondială. Este o veritabilă biruinţă asupra căreia ar trebui să reflecteze toţi artiştii păşunişti.