Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Data: 13 Ianuarie 2015

La Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia a fost vernisat ieri, Exponatul lunii ianuarie, diploma prin care principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl înnobila în anul 1649 pe Ştefan Stoia din Ciugud. După cum se arată într-un comunicat al Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, „diploma expusă ca exponat al lunii ianuarie la muzeul albaiulian a fost emisă de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, în 14 februarie1649, pentru Ştefan Stoia din Ciugud şi aparţine acestei categorii rarisime, de înnobilări pentru merite culturale“.

Deşi despre Ştefan Stoia din Ciugud nu sunt cunoscute surse documentare, meritele sale se pot deduce din descrierea blazonului care i-a fost conferit şi din proximitatea datei înnobilării cu aceea a finalizării tipăririi Noului Testament în prima sa versiune integrală tradusă în limba română, conform reprezentanţilor muzeului.

„Reprezentat într-un veşmânt care coboară peste genunchi, de culoare violet, cu o carte deschisă în mână şi pregătit să-şi şteargă fruntea cu o batistă, Ştefan Stoia a fost, fără îndoială, unul din acei «preoţi cărturari şi oameni înţelepţi» pe care mitropolitul Simion Ştefan a fost îndemnat să-i caute printre preoţii săi pentru a finaliza dificila şi onoranta sarcină de a da românilor pe înţeles vestea cea bună a Evangheliei. Numele niciunuia dintre ei nu ne este cunoscut, cu excepţia celui al călugărului Silvestru din Ţara Românească, a cărui contribuţie responsabilul vlădică a apreciat-o ca plină de «multă lipsă şi greşiale» şi, oricum, nefinalizată. Cine au fost cei care au îndreptat greşelile, buni cunoscători de slavonă, greacă şi latină, şi unde şi-au însuşit ei atât de solid aceste cunoştinţe, sunt întrebări care nu au încă răspuns. Blazonul conferit lui Ştefan Stoia din Ciugud este o sugestie unde am putea căuta răspunsul, în lipsa informaţiilor explicite, oficiale. Desigur, identificarea lui cu unul dintre ostenitorii la traducerea cărţilor tipărite la Bălgrad la mijlocul secolului XVII nu poate depăşi stadiul de ipoteză, dar faptul că a fost o figură ieşită din comun pentru societatea românească, un om de litere, un cunoscător al Scripturii suficient de bun pentru a-i învăţa şi pe alţii, sunt certitudini“, se arată în comunicatul ce descrie exponatul lunii ianuarie de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Specialiştii muzeului au mai menţionat că, „în anii â90 ai secolului trecut exponatul a fost restaurarat, iar în prezent aparţine categoriei «tezaur» a bunurilor de patrimoniu cultural naţional“.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.