Exporturile de brânzeturi, în scădere
În primele șapte luni ale acestui an, exporturile de brânzeturi s-au redus, astfel că România a exportat doar 6.600 tone de brânzeturi, în timp ce importurile au însumat 34.600 de tone, în creştere cu 30% faţă de aceeași perioadă din 2015. Potrivit balanţei comerciale cu produse agricole în ţările intra şi extracomunitare, ţara noastră a încasat 21,5 milioane de euro din exportul acestor produse lactate, mai puţin cu 7,3% comparativ cu perioada similară din 2015, deşi cantităţile exportate au fost mai mari cu 500 de tone. Exportul de brânzeturi reprezintă doar 0,7% din totalul produselor alimentare exportate în primele şapte luni ale acestui an. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, citate de Agerpres, valoarea totală a exporturilor de produse agroalimentare a totalizat 2,9 miliarde de euro, în perioada analizată, fiind mai mică cu 2,3% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile s-au majorat cu 11,4%, până la 3,4 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a ajuns la 498,4 milioane de euro, în primele şapte luni din 2016, în creştere de peste șapte ori faţă de nivelul consemnat în aceeaşi perioadă din 2015, respectiv 69,4 milioane de euro.