Exporturile României către UE au crescut
România a livrat către celelalte 26 de state din Uniunea Europeană mărfuri în valoare de 10,40 miliarde de euro în primele patru luni ale anului, cu 30,6% mai mult decât în ianuarie-aprilie 2010, şi a importat de 11,99 miliarde de euro, cu 20,4% mai mult, informează Ministerul Economiei (MECMA). Evoluţia exporturilor a contribuit la diminuarea deficitului comercial, în scădere cu 18,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Uniunea Europeană continuă să rămână principalul partener comercial al României, reprezentând 72,1% din total exporturi şi 71,2% din total importuri.