Expoziţia-atelier „Patrimoniul imaterial UNESCO din România şi Republica Moldova”, la Palatul Parlamentului
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a organizat miercuri, 1 martie 2023, expoziţia-atelier „Patrimoniul imaterial UNESCO - România şi Republica Moldova”. Evenimentul a avut loc în foaierul sălii de plen a Senatului, în Sala „Regele Mihai I“, și a fost realizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România, cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.
Cu această ocazie, Comisia parlamentară UNESCO a demarat seria de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO şi a marcat, totodată, înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a „Mărţişorului” (2017) şi a cămăşii cu altiţă (2022).
În deschiderea expoziţiei a rostit o alocuţiune preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuţă, care a afirmat: „Mă bucur să fim împreună aici, în clădirea Parlamentului României, și să celebrăm 20 de ani de la aderarea la Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial prin expoziția-atelier «Patrimoniul imaterial UNESCO din România și Republica Moldova». Poate părea un demers firesc la aniversarea unei cifre rotunde, dar este mai mult de atât. Este un demers prin care arătăm că suntem constant preocupați de valorile noastre tradiționale, unice, cu valoare universală”.
În mesajul transmis cu această ocazie de secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Janina Sitaru, se arată că: „Este un moment aniversar care ne permite să reafirmăm angajamentul României, precum și de a acționa în spiritul convenției pentru păstrarea și promovarea acestui repertoriu fără egal al diversității culturale și umane, dar și a expresivității creative a diferitelor comunități”. A urmat discursul consilierului de la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, Mihaela Manole, care și-a exprimat bucuria de a participa la expoziția dedicată cămășii cu altiță. Un mesaj video a fost transmis și de ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu.
La eveniment a fost prezent și reprezentantul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Puiu Costoiu, iar delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicațiilor Lumina. Părintele a transmis urări de bine și binecuvântare, afirmând că „tradițiile sunt comune, obiceiurile pot fi diferite. Oferim mărțișoare celor pe care le prețuim, le dorim binele și le iubim. Mărțișorul înseamnă bucurie, speranță și înseamnă, într-un cuvânt bisericesc, «binecuvântare»”.
În foaierul Palatului Parlamentului s-au aflat meşteri artizani populari din România şi Republica Moldova, care au prezentat tradiţia coaserii cămăşii cu altiţă, precum şi din Macedonia şi Bulgaria, care se ocupă de confecţionarea mărţişoarelor.
Parteneri media ai evenimentului: Agerpres, TRINITAS TV, Publicaţiile LUMINA.