Expoziția „Călătorie prin lumea lui Dem”
Un proiect cultural interactiv intitulat „Călătorie prin lumea lui Dem” se desfăşoară în această perioadă în Pasajul Universităţii din Capitală, vizitatorii având posibilitatea să admire o parte din personajele ilustratorului Dem Demetrescu. Sunt expuşi eroii din „Dacă numeri pân’ la zece”, „Circul din Pădure”, „A.B.C. în Chipuri şi Cuvinte” şi „Capra cu trei iezi”.
Bucureștenii și nu numai sunt invitați până pe 30 septembrie la o călătorie prin România poveştilor ilustratorului Dem Demetrescu în Pasajul Universităţii din Bucureşti. În inima oraşului, Argo Art creează un proiect cultural interactiv şi îi provoacă la joacă atât pe bucureştenii care visează la călătorii, cât şi pe turiştii care vizitează Capitala, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.
„Călătorie prin lumea lui Dem” invită la o experienţă inedită, care combină lucrări originale din colecţia DEM, animate în realitatea augmentată, şi, ca surpriză, la final, o „vânătoare de comori” cu premii.
„Pasajul Universităţii este populat cu cele mai îndrăgite personaje din poveştile lui Dem - «Dacă numeri pân’ la zece», «Circul din Pădure», «A.B.C. în Chipuri şi Cuvinte» şi «Capra cu trei iezi». Cei care au copilărit cu personajele sale şi care acum sunt părinţi sau bunici au ocazia să retrăiască aceste amintiri alături de nepoţii sau copiii lor. La fiecare poveste, vizitatorii vor găsi întrebări şi provocări amuzante. Cei care vor trimite răspunsurile pe pagina de Facebook sau site-ul Dem Creativ vor participa la o tombolă cu premii”, precizează sursa citată.
Dem Demetrescu este ilustratorul care a scris istorie în grafica românească între anii 1930 şi 1970. A fost ilustrator, grafician, fotograf, pictor şi realizator de film. În plus, după al Doilea Război Mondial, a ilustrat Abecedarul după care au învăţat multe generaţii de copii. Dem Demetrescu este unul dintre oamenii cu viziune de la începutul secolului al 20-lea care au adus în viaţa celor mici eroi de poveste despre care se vorbeşte şi astăzi.
A ilustrat peste 20 de reviste pentru copii precum „Licurici”, „Pogonici” şi „Luminiţa”. Diafilmele „Voinicelul”, „Capra cu trei iezi” sau „Di, căluţul meu” au colorat copilăria multor generaţii. Dem Demetrescu a devenit artistul preferat al celor mici după ce, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a realizat desenul animat „Capra cu trei iezi”.
Vizitatorii vor descoperi România anului 1937 pe harta originală pe care Dem a desenat cu măiestrie şi umor specificul fiecărui judeţ. Cu aplicaţia ArtiVIVE, care se poate descărca gratuit pe Android sau IoS, câteva regiuni prind viaţă în animaţii care se pot urmări pe smartphone sau tabletă.
Dem Creativ este o platformă dedicată copiilor de la 3 la 93 de ani. Timp de 10 ani, o echipă de istorici de artă, critici de film, cercetători, antreprenori, graficieni, editori, toţi iubitori ai creaţiei ilustratorului Dem Demetrescu, i-au căutat operele în arhive, biblioteci şi în colecţiile de artă ale muzeelor. Datorită efortului lor, astăzi, fondul Dem Demetrescu cuprinde peste 1.000 de lucrări, schiţe, desene, planşe, gravuri, acuarele, fotografii, diafilme şi filme. Prin activităţile şi proiectele propuse, Dem Creativ vrea să inspire şi să bucure noi generaţii, readucând lucrările lui Dem Demetrescu în spaţiile dedicate celor mici - creşe, grădiniţe, şcoli, dar şi în galerii de artă, muzee şi spaţii neconvenţionale pentru evenimente culturale şi artistice.