Expoziția „Cu har de Florii în dar” la Biserica Olari
Parohia Olari în parteneriat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2, Școala Gimnazială „Iancului”, Școala Gimnazială nr. 150 și After School „Oxigen Sport” au organizat duminică, 5 aprilie 2015, în Duminica Floriilor, expoziția intitulată „Cu har de Florii în dar”. Evenimentul a găzduit 8 clase expozante din cadrul Școlii Gimnaziale „Iancului”, 2 clase expozante din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 150, o grupă din cadrul After School „Oxigen Sport” și copiii din familia Bisericii Olari.
„Biserica Olari desfășoară de aproximativ 7 ani, în parteneriat cu DGASPC, activități alături de copiii instituționalizați, creând în cadrul comunității o frumoasă legătură între preoți, enoriași și cei mici. Astfel, în cadrul atelierului de creație coordonat de Robert Ciobanu, student voluntar al Facultății de Arhitectură «Spiru Haret», micii artiști au pregătit ouă încondeiate, felicitări cu temă florală și pascală, icoane pictate pe sticlă, lucrările fiind mult apreciate de cei peste 500 de vizitatori ai expoziției din Duminica Floriilor. Ne-am bucurat foarte mult să vedem cum Biserica Olari reușește să coaguleze inițiative creștine în apropierea sărbătorilor pascale. În cele din urmă, împlinirea sufletească, așa cum ne învață Evanghelia și scrierile Sfinților Părinți, nu este rodul capacității noastre de a agonisi, ci mai ales al celei de a dărui. Am învățat acest lucru alături de copiii care trec foarte des pragul bisericii noastre. Sunt foarte modești, foarte generoși, iar darul zâmbetului lor răscumpără cu prisosință toate eforturile noastre de a le fi alături. Ce putem spune e că am reușit să creăm alături de copiii noștri (peste 50 de copii instituționalizați trec pragul bisericii noastre anual, în diferite proiecte) o legătură sufletească trainică, un sentiment de apartenență și responsabilitate al copiilor față de biserică și reciproc. De-a lungul vremii, ne-au fost alături sponsori generoși, prieteni și apropiați ai Bisericii și mai ales enoriași, fără de care inițiativele bisericii nu s-ar fi putut realiza”, ne-a declarat pr. Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari.
Expoziția din Duminica Floriilor s-a bucurat de prezența a două instituții de învățământ și a centrului After School „Oxigen Sport”. Alături de Școala Gimnazială „Iancului” și After School ”Oxigen Sport” acțiunile caritabile și educative au devenit deja tradiție. „Cu respect față de diversitate am încercat să punem accent pe valorile comune ale spațiului în care trăim, ale creștinătății. Am arătat copiilor râvna înaintașilor în a ctitori frumosul lăcaș al olarilor, preceptele vremurilor prin care oamenii doreau să rămână în conștiința comunității și faptul că, alături de sfinți și eroi, este mult mai ușor să fii bun, iar mesajul nostru a fost foarte bine receptat de elevi. Au venit în număr foarte mare, atât în calitate de expozanți, cât și de vizitatori, animând comunitatea și dând un suflu nou slujbei Sfintei Liturghii. Ne-am bucurat să extindem parteneriatul Școală - Biserică, cu prilejul acestei inițiative alăturându-ni-se Școala Gimnazială nr.150, prin intermediul prof. Elena Silivestru, printr-o participare de bun augur, având în vedere faptul că din rândul acestei școli avem o clasă care a primit premiul I și o clasă premiată cu premiul special al juriului, pentru entuziasm și implicare”, ne-a mai spus pr. Mihai Iordache.
Lucrările prezentate au fost dăruite vizitatorilor care au făcut donații pentru copiii din familia Bisericii Olari. Aceștia vor primi haine noi și vor avea posibilitatea să continue activitățile creative sau pe cele remediale în cadrul Centrului Social Educaţional ADORNO.
La finalul evenimentului, care s-a bucurat de prezența unor personalități din viața culturală și politică, precum prof. Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice, Dan Nicolae Buşcu, dr. ing. Iulian Svasta, președintele Fundației Svasta, un juriu alcătuit din apropiați ai parohiei a decernat premii pentru cele mai reușite lucrări. „Felicităm clasa a III-a E - profesor Nicoleta Bordei, Școala Gimnazială nr. 150, clasa pregătitoare A - profesor Cristina Scarlat, Școala Gimnazială «Iancului» și echipa After School «Oxigen Sport» pentru premiile câștigate. Mulțumim partenerilor, directorilor școlilor participante - prof. Ramona Costache - Școala Gimnazială «Iancului» și prof. Nadia Olivia Bărbieru - Școala Gimnazială nr. 150, Monica Sora – director After School «Oxigen Sport» și tuturor celor care au dorit să facă un gest caritabil pentru copiii din familia Bisericii Olari”, a precizat pr. Mihai Iordache.