Expoziția „Cuza 150”
În 2023 se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, prilej pentru Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) de a organiza expoziția „Cuza 150”, care aduce în prim-plan viața și activitatea domnitorului, una dintre cele mai importante și interesante figuri ale istoriei României. Proiectul expoziţional este realizat în parteneriat cu o serie de instituții importante, printre care se numără Complexul Muzeal Național Moldova, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Municipiului București și Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Național Peleș.
În cadrul expoziției poate fi admirată o selecție foarte interesantă de exponate: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica și casca de colonel de lăncieri, decorații românești și străine, fotografii ale domnitorului, dar și ale membrilor familiei sale, documente (oficiale și personale), litografii și picturi, tipărituri și timbre. Sunt prezentate foarte multe obiecte personale ale domnitorului, precum ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri, servieta, un tac de biliard, și ale Doamnei Elena Cuza, precum scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris și argintărie. Nu lipsesc mărturiile legate de moartea lui Cuza sau de posteritatea acestuia (medalii, timbre, broșuri, bancnote).
Cornel Ilie, directorul adjunct al MNIR și curatorul expoziției, speră ca demersul expozițional să creioneze o imagine cât mai completă și corectă a domnitorului și omului Alexandru Ioan Cuza. Expoziția va rămâne deschisă până în luna martie 2024. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 9:00-17:00. (C. Z.)