Expoziţia de pictură "Învierea prin ochi de copil"
În pronaosul Bisericii "Sfinții Arhangheli"-Huedin (Protoieria III Capitală)a avut loc pe 12 aprilie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, vernisajul expoziției de pictură cu tema "Învierea prin ochi de copil", organizată de Grădinița "Șapte ani" din Sectorul IV al Capitalei, în colaborare cu Parohia "Sfinții Arhangheli"-Huedin.
În cuvântul de deschidere,părintele Ștefan Gherasim, de la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a transmis bun venit oaspeţilor şi invitaţilor speciali arătând că, prin această expoziţie, copiii prevestesc prin lucrările lor, precum îngerii, ca primi mesageri ai învierii, marea sărbătoare pascală anticipând trecerea de la moarte la viaţă, precum Însuşi Mântuitorul Hristos şi-a anticipat jertfa de pe cruce prin Cina cea de Taină oferindu-le ucenicilor trupul şi sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, arătând că prin despărţirea trupului de sânge El dăruieşte separat trupul şi sângele Său şi astfel ca şi ucenicii noi îl primim în starea de jertfă. Din partea artiştilor plastici a luat cuvântul pictorul Alexandra Mieloiu care a subliniat contribuţia copiilor ce întâmpină în Săptămâna Mare patimile şi Învierea Domnului, prin lucrările realizate în diferite tehnici, reuşind să transmită din inimile lor curate gânduri nevinovate care ne minunează şi ne bucură pe toţi. Apoi a urmat Cătălin Băluţ, cel care realizează lucrările de pictură în tehnica fresco la Biserica "Sfinţii Arhangheli". Pictorul Cătălin Băluţ a invitat pe cei mici şi pe cei mari să vadă care sunt etapele de lucru în executarea picturii în tehnica fresco, şi de fapt ceea ce el lucrează zi de zi, uneori chiar şi noaptea, împreună cu echipa de pictori. Copiii au fost fascinaţi de modul de execuţie al picturii în frescă asistând la pictarea pe viu a chipului Mântuitorului Hristos plecând de la schiţă, haşurarea acesteia, aplicarea unei nuanțe de culoare, punerea umbrelor şi a luminii sugerând copiilor să privească la chipul Mântuitorului Hristos, care este Fiul Omului dar şi Fiul lui Dumnezeu. În încheiere, copiii au fost felicitaţi pentru lucrările lor minunate, pentru participarea la expoziţie şi au fost aduse mulţumiri oaspeţilor, invitaţilor, educatoarelor şi directoarei Grădiniţei "Şapte ani" pentru lucrările frumoase care vor rămâne expuse până pe 22 aprilie, respectiv în toată Săptămâna luminată pentru a fi admirate.